Care sunt cele șase principii care constituie baza dezvoltării economiei naționale, scoase în evidenţă de Vladimir Putin?

17

În cadrul Forumului Economic Internațional care a avut loc la Sankt Petersburg (SPIEF), președintele Vladimir Putin a criticat Statele Unite și pe aliații lor occidentali dar a anticipat şi prăbușirea sistemului unipolar și s-a referit la o nouă ordine globală, care ar putea asigura egalitatea și ar putea schimba nivelul de trai al celor mai săraci.

În viziunea sa, „O nouă ordine mondială este încă în curs de desfășurare, dar este clar că regulile ei vor fi create de cei care nu se mișcă pe o cale stabilită de alții”, a spus Putin la ”Davosul rusesc”. El a adăugat că numai statele puternice și suverane vor avea un cuvânt de spus în această ordine mondială emergentă, altfel ”riscă să devină sau să rămână colonii fără drepturi”, scrie Eurasiareview, care trece în revistă cele mai importante declarații făcute de liderul rus la SPIEF.

În momentul de faţă, cu o Rusie lovită dur de sancțiuni după ce a trimis trupe în Ucraina, Vladimir Putin a admis totuși dificultățile economice cu care se confruntă țara sa în noua configurație globală.

Despre SUA, Putin acuză că se consideră un „trimis al lui Dumnezeu pe Pământ”, care are doar interese, nu și responsabilități.

Astfel,„Statele Unite nu sunt conștiente de faptul că, în ultimele decenii, au apărut noi centre puternice pe tot globul, iar vocea lor se face auzită din ce în ce mai tare. Fiecare își dezvoltă propriul sistem politic și instituții publice și își implementează propriul model de creștere economică și, desigur, fiecare are dreptul să le protejeze și să-și asigure suveranitatea națională”, a subliniat Putin.

Epoca ordinii mondiale unipolare s-a încheiat

Preşedintele rus amintit însă problemele cu care se confruntă în prezent economia mondială, în general – de la concurența neloială între state, războaie comerciale și financiare, până la sancțiuni și restricții, declarând că epoca ordinii mondiale unipolare s-a încheiat.

„Statele Unite de dragul ambițiilor și în numele păstrării iluziilor geopolitice învechite, chiar nu înțeleg că lumea bazată pe astfel de dogme este nesustenabilă”, a comentat Putin.

Statele Unite se cred un soi de trimis al lui Dumnezeu pe Pământ

În opinia sa, „asistăm la procese obiective și la schimbări tectonice cu adevărat revoluționare. „După ce și-au revendicat victoria în Războiul Rece, Statele Unite au spus că sunt un soi de trimis al lui Dumnezeu pe Pământ, care nu are obligații, ci doar interese – iar aceste interese sunt sacrosante”, a spus Putin.

„O ordine mondială bazată pe dogmele unipolarității este instabilă. Elitele occidentale sunt, în mare parte, „agățate de fantomele trecutului”, considerând că dominația occidentală este „un lucru etern. Dar nimic nu e veșnic”, a continuat liderul de la Kremlin.

Cele șase principii care constituie baza dezvoltării economiei naționale

Preşedintele Putin a evidențiat, în cadrul forumului șase principii care constituie baza dezvoltării economiei naționale astfel;

-deschiderea,

-încrederea în libertățile antreprenoriale,

-politica macroeconomică echilibrată,

-justiția socială,

-dezvoltarea avansată a infrastructurii și

-realizarea suveranității tehnologice.

În concluzie, ”În sec XXI, suveranitatea statului nu poate fi parțială, pentru că toate elementele sale au o importanță la fel de mare. Ele se întăresc și se completează reciproc. De aceea, este important nu doar să apărăm suveranitatea politică și identitatea națională, ci și să întărim tot ceea ce asigură independența economică a țării, autosustenabilitatea și independența ei în materie de finanțe, forță de muncă și tehnologie”, a explicat Putin.

Într-un limbaj clar, dar tensionat, președintele rus și-a exprimat optimismul că Rusia va deveni mai puternică decât înainte, profitând de oportunitățile emergente și de noile inițiative.

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata