Bande, blocuri-ghetou şi muncă puţină: harta periferiilor urbane din Italia

Italia se confruntă cu pericolul reprezentat de periferiile urbane, deoarece există o a doua generaţie de imigranţi în căutarea propriei identităţi.

Potrivit unui studiu realizat de Facultatea de sociologie a Universităţii Catolice din Milano pe tema „Procesele migratoare şi integrarea în periferiile urbane”, acestea din urmă reprezintă un adevărat butoi cu pulbere, scrie ziarul italian La Repubblica.

După ce a citit acest studiu, ministrul italian de interne, Roberto Maroni, a anunţat „riscul¬periferii” pentru Italia. În raportul prezentat de profesorul Vincenzo Cesareo se relevă şi faptul că periferiile critice pot deveni „recruitment magnets” (magneţi de recrutare), cu alte cuvinte „locuri de incubaţie şi proiectare de evenimente distrugătoare”.

Tor Pignattara este una dintre cele şase zone studiate de sociologii de la Universitatea Catolică. „Din 1997 până în 2007, în acest cartier imigranţii au crescut cu 81%. Pe unele străzi vezi aproape numai bengalezi cu magazine alimentare şi internet point şi chinezi cu restaurante şi buticuri. Mai puţin vizibili sunt românii, angajaţi pe şantiere. Tensiunea este apăsătoare.

‘Nu mai suntem la noi acasă’, spun italienii care-i acuză mai ales pe bengalezi că murdăresc oraşul şi fac zgomot până noaptea târziu. Au existat atacuri împotriva magazinelor străinilor.
Până acum, tinerii bengalezi, în mare parte născuţi în Italia, nu au reacţionat dar există pericolul ca o scânteie să declanşeze explozia. Problemele apar când tinerii nu mai găsesc un loc unde să întâlnească alţi tineri din cartier şi să se reunească în grupuri etnice”, spune cercetătoarea Stefania Della Queva.

Italia nu este Franţa, dar semnalele de alarmă nu lipsesc. „Periferiile pariziene îş i au osatura lor în blocurile populare construite în anii ’50 şi apoi ocupate de imigranţii din fostele colonii. Acolo a avut loc o ghetoizare puternică. În Italia, periferiile au structura ‘piele de leopard’, ocupă porţiuni de periferie, dar şi centre istorice.
Dar lipseşte ceea ce sociologii numesc ‘mixitatea’, amestecul, dorinţa de cunoaştere reciprocă ce alungă stereotipurile şi scade temerile.

În 2005, în Franţa, protagonistele revoltei au fost generaţiile a doua şi a treia de francezi, care nu se simţeau francezi. În Italia, aceste generaţii cresc acum”, a afirmat Rita Bichi, profesor de metodologie în cercetarea socială. Două zone din Milano au făcut obiectul cercetării: Via Padova şi San Siro-Gratosolio. „Una din problemele grave, spune cercetătorul Davide Scotti – este reprezentată de adolescenţii care au venit pentru reîntregirea familiei.

Visează să găsească bogăţie şi ajung în case sordide în care întreaga familie ocupă o cameră, şi unde nu pot invita colegi de şcoală italieni”. Aici tensiunile sunt mai ales între diferite etnii, mai degrabă decât între italieni şi imigranţi. Ele se nasc din coabitarea negestionată. Cercetătorii au lucrat şi departe de metropole.

„La Acerra este dificil să se ajungă la o integrare între italieni şi imigranţi deoarece există divizare chiar între italieni. Se află aproape de Napoli, iar în şapte ani populaţia a crescut cu 19,8%. În zonele defavorizate sunt mai ales imigranţi din Est. Africanii stau în zonele rurale, gata să muncească pentru câţiva euro pe zi”, spune cercetătoarea Emiliana Mangone.

A şasea şi ultima anchetă a avut loc în oraşul Chieri, pe colinele piemonteze. „A fost ales aproape la întâmplare pentru a înţelege ce se întâmplă într-un oraş ‘normal’. Pare cu adevărat o insulă fericită. Nu există o criminalitate înaltă şi nu sunt ghetouri. Localnicii şi străinii sosiţi din 70 de ţări trăiesc în lumi paralele şi separate.”

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata