Cupa Mondială – Elveţia 1954

Turneul final al Cupei Mondiale la fotbal din 1954 a fost organizat de Elveția, între 16 iunie și 4 iulie. Elvețienii fuseseră aleși ca gazde încă din 1946.

Ca urmare a a celui de-al doilea război mondial, Germania a fost divizată în Republica Federală Germania (RFG) și Republica Democrată Germania (RDG), cele două noi state participând la competițiile de fotbal sub cele două titulaturi până la reunificarea lor din octombrie 1990.

RFG a fost câștigătoarea surpriză a ediției din 1954, revenind de la două goluri în fața Ungariei într-o finală denumită ‘Miracolul de la Berna’. Ungaria, formație care îi avea în componență pe celebrii Puskas, Kocsis, Hidegkuti și Czibor, era marea favorită a competiției. Ea câștigase în 1952 titlul olimpic la Helsinki și învinsese pe Wembley cu un incredibil 6-3 reprezentativa Angliei, în noiembrie 1953. Ungaria a fost prima echipă străină care a reușit să învingă pe acel stadion. Totuși, CM 1954 a fost vremea germanului Fritz Walter și a coechipierilor săi.

Austria a primit medalia de bronz, iar Uruguay a ocupat, la sfârșit, locul al patrulea. Sud-americanii aveau în echipă un adevărat performer, ajuns la 39 de ani: căpitanul Obdulio Varela. Selecționata României a absentat și de această dată.

Istoria a introdus fotbalul în conștiințele germanilor, prin victoria la Cupa Mondială din 1954, primită ca o renaștere după ororile nazismului. A fost o dramă pentru fotbalul maghiar și o victorie neașteptată pentru germani, care prin acest succes sportiv reveneau în concertul națiunilor. Atunci, lumea fotbalului a învățat o lecție importantă, după cum scrie și site-ul www.fifa.com: niciodată să nu îi subestimezi pe nemți.

În calificări s-au înscris 45 de echipe. Dintre țările europene cu fotbal semnificativ, Uniunea Sovietică nu a participat, la fel ca în ediția din 1950. De data aceasta, nu din motive politice, ci sportive: erau dezamăgiți de eșecul lor de la Olimpiada din 1952. Egipt, singura echipă africană care și-a manifestat interesul de a lua parte la Cupa Mondială, a trebuit să joace o partidă eliminatorie cu Italia, pe care a pierdut-o, ratând turneul final.

Ungaria, echipa momentului, nu a mai fost nevoită să joace play-off-ul, pentru că Polonia s-a retras din competiție. Coreea de Sud și Japonia au luat și ele parte la calificări, dar numai prima dintre ele a reușit să își adjudece prezența la turneul final din Elveția. Coreenii, aflați în plin război civil, și japonezii au jucat meciul de departajare. RFG a eliminat în preliminarii Norvegia și Saarland, care a fost pentru un scurt timp stat independent desprins de Germania.

Pentru prima dată în istoria CM, s-au desfășurat preliminarii și în America de Sud, chiar dacă Argentina a refuzat și de data aceasta să accepte invitația de participare.

La turneul final din Elveția au participat 16 echipe naționale din patru confederații. Atunci, competiția supremă a fotbalului a devenit cu adevărat ‘mondială’, prin participarea pentru prima oară la turneul final a unei reprezentative din partea confederației asiatice: Coreea de Sud. Au mai ajuns la turneul final două echipe din America de Sud (Brazilia și Uruguay), una din America de Nord (Mexic) și 12 din Europa (Anglia, Austria, Belgia, Cehoslovacia, Elveția, Franța, Germania de Vest, Italia, Iugoslavia, Scoția, Turcia și Ungaria).

Cele 26 de meciuri ale competiției s-au disputat pe șase stadioane din șase orașe gazdă: La Pontaise din Lausanne, Charmilles din Geneva, Wankdorf din Berna, Hardturm din Zurich, St. Jakob Park din Basel și Comunale di Cornaredo din Lugano.

Au fost alcătuite grupe de câte patru echipe. Astfel, în prima grupă s-au aflat Brazilia, Iugoslavia, Franța și Mexic. Grupa a doua a fost formată din Ungaria, RFG, Turcia și Coreea de Sud. Grupa a treia a reunit reprezentativele din Uruguay, Austria, Cehoslovacia și Scoția. Din a patra grupă au făcut parte Elveția, Anglia, Italia și Belgia.

Nici în 1954, la fel ca în 1950, Italia nu a reușit să treacă de grupe, câștigând un singur meci, cu Belgia, 4-1, și pierzând ambele partide cu țara gazdă: 1-2 și 1-4.

După două victorii categorice, 9-0 cu Coreea de Sud și 8-3 cu RFG, Ungaria a trecut în sferturi de finală de Brazilia, cu 4-2, cu același scor depășind și Uruguayul în semifinale, într-o partidă considerată drept una din cele mai frumoase din istoria competiției. Brazilia, una dintre favorite, a avut la acel turneu final una dintre cele mai nesatisfăcătoare evoluții după cel de-al doilea război mondial. În altă ordine de idei, la acea ediție, brazilienii s-au îmbrăcat pentru prima dată în tricouri galbene, devenite mai târziu celebre.

Celelalte sferturi de finală au fost Austria — Elveția 7-5, Uruguay — Anglia 4-2 și RFG — Iugoslavia 2-0. În semifinale, nemții i-au zdrobit pe austrieci cu 6-1.

În finala mică, disputată la 3 iulie pe stadionul Hardturm din Zurich, austriecii antrenați de Walter Nausch s-au impus în fața echipei Uruguayului, antrenată de Juan Lopez, cu scorul de 3-1.

Ungaria era neînvinsă de 31 de meciuri și marcase 25 de goluri până la finală, opt dintre ele chiar în poarta Germaniei, în faza grupelor, în victoria cu 8-3. Maghiarii erau siguri de victorie. La Budapesta, la fel ca la Rio de Janeiro, cu patru ani în urmă, ziarele erau tipărite cu articole dedicate victoriei echipei ungare, rămânând să adauge doar scorul. Totuși, Fritz Walter a fost cel care a ridicat trofeul Jules Rimet, și nu Ferenc Puskas.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata