Falimentele băncilor: lecțiile crizelor din trecut au ecou astăzi

În era digitală, falimentele bancare sunt extraordinar de rapide. Dispariția Silicon Valley Bank și Credit Suisse au demonstrat acest lucru. Dar, în esență, execuțiile bancare sunt lucruri de modă veche. Cu excepția câtorva decenii de acalmie după cel de-al doilea război mondial, astfel de crize au avut loc în mod regulat. Cele mai multe urmează un model vechi de secole.

Boomurile speculative, intrările mari de capital sau liberalizarea financiară sunt precursori obișnuiți. Cauza imediată este adesea scăderea prețurilor activelor. Fuga ulterioară a deponenților către siguranță provoacă contagiune. Consecința este o criză a creditelor, care reduce producția și ocuparea forței de muncă. Aproape jumătate din toate încetinirile ciclului economic din SUA între 1825 și 1914 au implicat crize bancare majore.

Remediile au fost îndelung dezbătute. În 1797, un bancher a lansat pentru prima dată ideea că Banca Angliei ar trebui să acționeze ca un creditor de ultimă instanță. La început, Bătrâna Doamnă – pe atunci o bancă privată cu unele responsabilități publice – nu a intrat în joc. Răspunsul său inițial – ulterior inversat – la panica bancară din 1825 a fost acela de a-și proteja rezervele, de a raționaliza împrumuturile și de a crește rata de scont. Mai mult de una din 10 bănci din Anglia și Țara Galilor a dat faliment până în 1826.

Această prăbușire a determinat adoptarea unei legislații care să permită băncilor – pe atunci societăți mici și slab capitalizate – să se constituie în societăți comerciale. Dar răspunderea limitată a devenit o practică curentă abia după falimentul City of Glasgow Bank în 1878. Prăpastia dintre activele și pasivele sale a pus la îndoială ideea că răspunderea nelimitată garanta banca. Această dramă are rezonanță în prezent, în condițiile în care normele de după 2008, menite să facă acționarii să suporte cea mai mare parte a oricărui plan de salvare, sunt puse la încercare.

Un alt răspuns timpuriu la fuga băncilor a fost asigurarea depozitelor. Aceasta a fost introdusă pentru prima dată în 1829 de către statul american New York. Puțin peste un secol mai târziu, a fost introdus un sistem federal de asigurare ca răspuns la prăbușirea a peste 9.000 de bănci în timpul Marii Crize Economice. Acesta a fost extins recent – și în mod controversat – pentru a acoperi toți deponenții de la Silicon Valley Bank and Signature.

Efortul de salvare stabilește așteptări periculos de mari pentru viitoarele salvări, spun criticii. Acest lucru se adaugă la preocupările de lungă durată privind hazardul moral. În timp ce intervenția în caz de fugă a băncilor limitează pagubele, aceasta diluează stimulentul de a se proteja împotriva riscurilor financiare. Nu e de mirare că multe autorități de reglementare financiară acordă o atenție deosebită istoriei. Instrumentele și înțelegerea lor sunt mai sofisticate decât în trecut. Dar dilema de bază nu s-a schimbat prea mult.

Sursa – www.ft.com

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră

Dolce SportIga Swiatek oprește sezonul pentru recuperare și iese din cursa pentru Turneul CampioanelorBravonetU2 va cânta la pauza meciului Packers cu Rams, în ajunul Thanksgiving, pe NetflixNews24Alexandru Petrescu, Președinte ASF: De la viziune către valoare, cum transformăm obiectivele de sustenabilitate în investițiiGetPonyTesla amână conducerea fără supraveghere până în trimestrul al doilea din 2027, doar în zonele RobotaxiLylaCum recunoști dependența de jocuri de noroc și ceri ajutor înainte ca datoriile să afecteze întreaga familieRevista IoanaCum cureți pantofii sport fără să le strici forma și când poți folosi mașina de spălat la 30°C